Jurnalul inspiraţional

De ce un jurnal inspiraţional?

Citatele inspiraţionale te ajută să schimbi felul în care te simţi şi te încurajează să acţionezi cu încredere în tine şi în cei din jurul tău. Acest tip de activitate te inspiră să descoperi propriile soluţii la eventualele probleme, te îndeamnă să treci peste ezitări şi să comunici armonios cu echipa.

Jurnalul inspiraţional este un team building care dezvoltă creativitatea, spiritul de observaţie şi dorinţa de autoperfecţionare. Se lucrează atât în echipă, cât şi individual fiind încurajate colaborarea şi auto reflecţia.

Jurnalul inspiraţional ajută la coeziunea grupului, la creşterea încrederii în sine şi în ceilalţi. Este o activitate care stimulează creativitatea şi care încurajează participanţii să se descopere şi să se exprime, să-şi descopere calităţi nebănuite, să găsească soluţii proprii şi să interacţioneze în mod firesc atât între ei, cât şi cu cei din afara firmei (clienţi, colaboratori). Având ca finalitate crearea unui jurnal inspiraţional teambuilding-ul creativ va aduce un aport real la creşterea gradului de determinare a participanţilor şi de ataşament faţă de firmă fiind o modalitate plăcută şi ingenioasă de motivare nonfinanciară a echipei.

Click pe imagine pentru a vizualiza broșura detaliată a acestei activități.

brosura activitati site